Astăzi, 15 iunie 2020, aproximativ 172.000 de absolvenți de gimnaziu susțin examenul de Evaluare Națională 2020, proba de Limba și literatura română, scrie realitatea.net.

Triajul epidemiologic a început deja la ora 7:00. Elevii intră în centrele de examinare în grupuri de câte 10, câte unul la 5 minute, purtând mască de protecție. Anul acesta, elevii vor fi scanați și de patru ori dacă au temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius. Dacă temperatura nu va scădea, elevul nu va putea intra în sala de examen și vor fi anunțați atât părinții acestuia, cât și medicul de familie. 

În timpul probei, elevii rămân cu masca pe față. O pot da jos, cu acceptul comisiei, pentru a bea apă. Masca de protecție trebuie purtată pe tot parcursul examenului, până la ieșirea din școală.

Ministerul Educației reaminteşte că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini, etc).

De asemenea, se va realiza curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţa uşii, a mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide, iar intrările/ ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de examen şi alte încăperi vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.

Totodată, se asigură existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar, iar în sălile de clasă examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 metri unul faţă de celălalt.

Examenul de Evaluare Națională durează două ore, iar elevii pot ieși din sala de examen după o oră. 

Proba la Matematică din cadrul Examenului de Evaluare Națională 2020 se va susține pe data de 17 iunie 2020, cea la Limba maternă pe 18 iunie, iar primele rezultate la Evaluare Națională 2020 se vor afișa pe 22 iunie. 

Spre deosebire de anul trecut, lucrările de la examenul de Evaluare Națională 2020 vor merge, pentru a fi corectate, în alt județ decât cel în care se dă proba. 

Peste 50 de absolvenți de gimnaziu vor susține Evaluarea Națională 2020 în a doua etapă a examenului, care va începe pe 29 iunie. Aceștia se află în izolare din cauza infecției cu COVID-19. 

Etapa specială, organizată în contextul pandemiei de COVID-19, este destinată doar elevilor bolnavi sau celor care se află în izolare sau carantină, precum şi celor care la triajul epidemiologic au peste 37,3 temperatura corporală.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentInterviu exclusiv Ana Maria Păcuraru – Profesorul Alfred de Zayas, semnal de alarmă: ce învață lumea din crizele prezentului
Articolul următorCHA CHA LITIX! Troleibuz în flăcări, în București