În această după-amiază, la Monaco, a avut loc tragerea la sorți pentru faza principală a Europa League la fotbal.

FCSB, singura echipă românească aflată în cupele europene, va avea, așa cum era de așteptat, adversari de calibru în această fază a competiției. Astfel, bucureștenii vor primi vizita englezilor de la Manchester United și se vor deplasa în Scoția, pentru duelul cu Glasgow Rangers. Tot acasă, FCSB va mai avea meciuri cu Olympiakos, din Grecia, câștigătoarea Conference League, dar va primi și vizita formațiilor Midtjylland, din Danemarca și RFS, din Letonia. În deplasare, campioana României va mai întâlni pe Hoffenheim din Germania, Qarabag din Azerbaidjan și PAOK Salonic, din Grecia, formație antrenată de Răzvan Lucescu.

Primele confruntări din această fază a competiției vor avea loc pe 25 și 26 septembrie, programul urmând să fie stabilit ulterior.

Articolul precedentSOLUȚII LIBERALE PENTRU ROMÂNI: SPRIJIN ȘI BONIFICAȚII PENTRU CEI CARE ÎȘI PLĂTESC DATORIILE LA TIMP
Articolul următorSELECŢIONERUL MIRCEA LUCESCU A ANUNŢAT LOTUL REPREZENTATIVEI ROMÂNIEI PENTRU MECIURILE CU KOSOVO ŞI LITUANIA