În această după amiază, la ora 18.20, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Sighetu Marmației a efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism. Întrucât persoana de la volan și-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmarirea sa. Conducătorul auto a accelerat și a acroșat autoutilitara poliției și un alt autovehicul parcat regulamentar.
Persoană urmărită a abandonat autovehiculul și a fugit pe jos, însă a fost prins, imobilizat și condus la sediul poliției. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aer expirat. De asemenea polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere.
A fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsuri legale.