Sighetu Marmației a fost ieri în sărbătoare. Pe durata întregii zile s-a desfășurat cea de-a 50-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă Marmația. O mulțime de oameni, atât localnici, cât și turiși au luat parte la acest eveniment, în ciuda vremii capricioase.

Evenimentul a debutat cu urările Plugușorului, aduse ca în fiecare an de micii colindători din Vadu Izei. Apoi ansamblurile şi formațiile participante au trecut prin fața Primăriei Sighet unde au fost așteptate de oficialitățile locale și județene.

 

Spectatorii au întâmpinat grupurile de colindători veniți din toată țara cu aplauze şi cu aparatele de fotografiat, pentru a surprinde costumele populare autentice și obiceiurile cu care aceștia s-au prezentat.

 

Spectacolul a continuat până la lăsarea serii pe scena din Parcul Central unde au evoluat câteva din formațiile selectate din Maramureș dar și din alte județe și a urmat apoi spectacolul de gală.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă Marmația 2018 a fost organizat de Consiliul Județean Maramureș, Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației, Centrul Cultural Sighetu Marmației și Muzeul Maramureșean Sighet.

Articolul precedentAcţiuni şi intervenţii ale poliţiştilor maramureșeni în perioada Crăciunului
Articolul următorPolițiștii caută un tânăr din Maramureș dat dispărut de acasă