Azi-noapte, în jurul orei 01.00 poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la comiterea a două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Prima faptă a fost constatată pe strada Gheorghe Marinescu din Baia Mare. Poliţiştii ajunşi la faţa locului indicat de un cetăţean care a sesizat fapta, au constatat că un tânăr de 33 de ani conducea un autoturism chiar dacă nu deţine permis de conducere.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, poliţiştii au intervenit pe strada Bucovinei, pentru identificarea unei alte persoane, după ce au fost sesizaţi că autoturismul condus de acesta  rula pe contrasens. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale şi se continuă cercetările.

Poliţiştii mulţumesc cetăţenilor care previn producerea unor incidente şi sesizează poliţia când sunt martorii unor infracţiuni de orice natură.

 

Articolul precedentPrelevare de organe de la un tânăr de 31 de ani din Baia Mare
Articolul următorExercițiu spectaculos de salvare în cadrul evenimentului „Medicina de Urgență AZI”