Polițiștii băimăreni s-au sesizat din oficiu cu privire la prezența mai multor persoane în zona unui cimitir de pe raza municipiului reședință de județ. Echipajele de poliție s-au deplasat la fața locului și le-au solicitat cetățenilor care se aflau în perimetrul respectiv să respecte prevederile ordonanțelor militare.
Potrivit Prefecturii Maramureș slujba de înmormântare s-a desfășurat în conformitate cu prevederile ordonanței militare, cu participarea a maximum opt persoane. Celelalte persoane care au rămas în zona trotuarelor și gardurilor cimitirului sunt verificate, identificate și vor fi sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare de către polițiști.
Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de intervenție a polițiștilor, urmând a fi luate măsuri în funcție de cele constatate.