Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației, despre faptul că astăzi începând cu ora 8.30, ora României,sistemul informatic al autoritatilor ungare nu functionează, sens în care nu pot fi efectuate formalitatile de frontieră pe sensul de intrare şi ieşire în/din Ungaria. Astfel, în unele puncte de frontieră de la graniţa comună se înregistrează valori ridicate ale timpului de aşteptare.

Până la remedierea situaţiei, traficul este întrerupt temporar pentru toate categoriile de mijloace de transport.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la remedierea situaţiei şi reluareaformalităţilor de către autorităţile ungare, controlul de frontieră să se desfășoare operativ.

La graniţa cu Ungaria formalităţile de frontieră se efectuează în comun de către autorităţile de frontieră ale celor două state, in conformitate cu legislaţia europeană în vigoare.

ACTUALIZARE:

 Începând cu ora 13.30 autoritățile de frontieră din Ungaria ne-au informat că sitemul informatic funcționează, traficul prin punctele de frontieră de la granița comună fiind reluat.

Articolul precedentDin cauza avertizărilor meteo, autorităţile sunt cu ochii pe drumurile din judeţ
Articolul următor„Operaţiunea Cutia” se mută la Colegiul Gheorghe Şincai