Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei au depistat și reținut doi tineri din Algeria, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina. Cele două persoane au fost predate autorităţilor de frontieră ucrainene în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 8 iunie la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-au intensificat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 20.20, un echipaj al poliției de frontieră a depistat doi cetățeni străini care se deplasau, pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Algeria, în vârstă de 30, respectiv 28 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni străini au fost predați, ieri 9 iunie, autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.

Articolul precedentBăimărean căutat de autoritățile române, reținut în Vama Petea
Articolul următor100% TU DECIZI! Lia Olguța Vasilescu, karatista iute la mânie. Arestată preventiv pentru mai multe infracțiuni