Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, urmând ca miercuri să susţină intervenţia naţională în acest format.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”, relatează Agerpres.
În marja reuniunii la nivel înalt, şeful statului va avea întrevederi bilaterale şi va lua parte la evenimentele formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.
Astfel, va participa, marţi, la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, context în care va susţine intervenţia naţională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema „Unitate şi solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”, arată Administraţia Prezidenţială.
La finalul zilei, Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis sunt invitaţi la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi prima doamnă a SUA, Jill Biden, în onoarea şefilor de delegaţii, la Muzeul Metropolitan de Artă.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc în această săptămână la New York, este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care anul trecut a participat la Adunare prin videoconferinţă, va fi unul dintre primii care se vor adresa acesteia, în deschiderea sesiunilor de marţi, iar în ziua următoare va vorbi în faţa Consiliului de Securitate al ONU.