Președintele României – Klaus Iohannis se află într-o vizită oficială în Coreea de Sud, iar astăzi a făcut o declarație de presă în urma scandalului din coaliție în care medicul Cătălin Cîrstoiu a fost exclus de la candidatura pentru Primăria Capitalei după mai bine de 13 ore de discuții și negocieri. Președintele a susținut declarații la ora 10.30.

„Cert, nu este un mare succes al coaliției. Prefer să nu comentez deciziile coaliției în materie de ales candidați și felul în care se vor poziționa. Discuțiile s-au purtat ieri și azi noapte, nu am fost acolo. Am aflat rezultatele. Această soluție de candidați separați pe București să nu ducă la lupte electorate în interne în coaliție. Cred că toată lumea își amintește că crearea acestei coaliții a fost încurajată de mine, pentru că am avut de trecut crize succesive. Obiecivul a fost stabilitate și trecerea cu bine prin crize, ceea ce s-a întâmplat. Obiectivul a fost atins. 

Nu a vrea să speculez despre șansele candidaților, însă nu m-am implicat în negocierile din  coaliție. La sfârșit am fost informat”, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă este varianta pe care a dorit-o, acesta a răspuns: „Prefer să lăsăm acest răspuns pe altădată”.

„Dialogul politic și de securitate reprezintă un pilon esențial al colaborării noastre. În domeniul energiei nucleare, colaborarea noastră s-a dezvoltat foarte mult.

Ar fi bine să ajungă România în Europa la nivelul la care a ajuns Coreea în Asia. Relația cu Coreea de Sud evoluează foarte bine”, a spus președintele.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, în a doua zi a vizitei oficiale la Seul, de preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol.

Conform anunţului Administraţiei prezidenţiale, pe agenda discuţiilor s-au aflat consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii.

„Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile interumane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state”, a precizat Administrația Prezidenţială înaintea vizitei.

Articolul precedentAvertizarea meteorologilor: va ploua în toată țara până mâine dimineață!
Articolul următor11 persoane, trimise în judecată sub control judiciar într-un dosar de camătă