116 sancţiuni contravenţionale, 10 certificate de înmatriculare reţinute, 9 permise de conducere suspendate şi trei seturi de plăcuţe de înmatriculare ridicate, reprezintă rezultatul în cifre al acţiunilor poliţiştilor rutieri maramureşeni, derulate ieri pe drumurile publice din judeţ.
Cel mai important rezultat îl reprezintă însă prevenirea accidentelor de circulaţie grave.
„În intervalul orar 10.00 – 14.00, pe D.N. 18 Giulești – Sighetu Marmației, poliţiştii Serviciului Rutier, în colaborare cu cei de la Secția 5 Poliție Rurală Ocna-Șugatag, au acţionat pentru combaterea execesului de viteză, utilizând aparatele radar din dotare şi Pistolul TruCam. 90% din totalul sancţiunilor contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar în şapte cazuri poliţiştii au aplicat şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.” a precizat Florina Meteş, purtător de cuvânt al Poliţiei Maramureş.
La Copalnic Mănăştur, poliţiştii au verificat conducătorii auto care efectuează transport rutier public de persoane cu capacitatea de transport de peste 8+1 locuri şi i-au sancţionat pe cei care n-au respectat prevederile legale în domeniu, inclusiv pentru neinformarea pasagerilor privind obligativitatea folosirii centurii de siguranță.
La Satulung poliţiştii au acţionat împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român Maramureş şi au reţinut cinci certificate de înmatriculare pentru lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice sau pentru defecţiuni tehnice constatate.
Şi Formaţiunea Rutieră Borşa a acţionat ieri pentru identificarea conducătorilor de autovehicule care încalcă normele rutiere, rezultatul fiind suspendarea a două permise de conducere, reţinerea a două certificate de înmatriculare dar şi a plăcuţelor de înmatriculare.
Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate ieri de poliţiştii rutieri depăşeşte 67.000 de lei.