Cu câteva zile înainte de începerea unui nou an şcolar, maramureşenii au luat cu asalt magazinele de specialitate pentru achiziţionarea rechizitelor necesare. Oferta de ghiozdane și caiete este una variată anul acesta, iar prețurile sunt pentru toate buzunarele.

Ca să nu îi prindă nepregătiți noul an școlar părinţi au început deja să cumpere rechizite și nu se zgârcesc la bani atunci când vine vorba de echiparea ghiozdanului școlarului.

 

”Oferta anul acesa este ca și anul trecut, prețurile încep de la 30 de lei și ajung până la 280 de lei. Copilul are nevoie la școală într-o clasă pregătitoare de ghiozdan, penar, caiete, creioane colorate, ascuțitoare și altele. Poate să plece de la noi cu un ghiozdan gata echipat care costă până în 300 de lei, depinde de buzunarul fiecăruia, toate sunt de calitate”, a spus reprezentantul unui magazine de specialitate.

 

Anul acesta printre preferințele copiilor se află rechizitele școlare cu personaje din desenele animate.

 

”Băieții preferă rechizitele cu Eroii în pijamale, Cars, Spider-Man, și cu fotbal avem foarte multe, iar fetițele le preferă pe cele cu Soy Luna, Minnie, Elsa. Noi avem rechizite școlare și pentru adolescenți, și ghiozdane și penare. Și pentru grădiniță avem toată gama de produse și îi așteptm cu  mult drag la noi în magazin”, a adăugat reprezentantul magazinului de specialitate.
Noul an școlar va începe luni, 10 septembrie.
Articolul precedentAccident cu trei victime încarcerate în Crăciunești, județul Maramureș
Articolul următorPeste 60 de mii de euro au încasat 45 de legumicultori din Maramureş