Sâmbătă, 21 septembrie, la invitaţia adresată de Garda Ecologică Baia Mare, coordonatorul evenimentului judeţean, mii de maramureşeni au răspuns prezent apelului de ecologizare lansat în cadrul acţiunii naţionale „Let`s Do It, Romania!”. 

Numărul participanților a fost peste așteptărilor pe care le-au avut organizatorii.

În Baia Mare startul acţiunii s-a dat la ora 9,00 de pe Platoul București.  Au fost prezenți la acțiune peste 20.000 de voluntari, participarea numeroasă fiind de latoate  unitățile școlare din oraș (nivel gimnazial și liceal).

Principalele zone de  ecologizate au fost : Baraj Firiza  (Valea Romană, Borcut, Coada Lacului, Valea Borcutului), râul Săsar, Limpedea-Coloane, zona Pirita, zona Cuprom, Parcul Municipal Regina Maria,  Valea Usturoiu și toate cartierele Municipiului Baia Mare din vecinătatea unităților școlare.

 “E o nouă acțiune cu un mesaj puternic , deoarece cei mici au adunat  gunoaiele aruncate de cei mari. S-au adunat obiecte de mobilier, materiale de construcții, peturi, materiale textile etc.  Mulțumesc elevilor, cadrelor didactice și tuturor celor care au răspuns pozitiv la invitația de a participa la eveniment, sper că acțiunea noastră să aibă un impact pozitic asupra comunității, sper că cei care nu respectă legea să fie identificați și aspru pedepsiți.” a spus Silvia Pop, coordonator județean, președinte Garda Ecologică Baia Mare. 

 Topul zonelor cu cele mai multe mizerii:

1. Baraj Firiza

2. Cuprom

3. Cartierul Vasile Alecsandri

În total la această acțiune de ecologizare au răspuns prezent 37 de primării din Maramureș, aproape jumătate dintre ele.

“Copiii și tinerii au dat lecții adulților. În primul rând prin mobilizarea lor și în al doilea rând pentru că au demonstrat că doresc să trăiască într-un mediu curat, într-un județ cu cât mai putine gunoaie. Nici nu am crezut că iar vom fi pe locul întâi pe țară, ca număr de participanți. La un moment dat s-au epuizat sacii și mănușile, dar repede am mai făcut rost. Cu transportul elevilor nu a fost probleme. Eu zic că a fost o reușită. “ a adăugat Silvia Pop.

Din păcate s-a dovedit încă o dată că oamenii nu sunt deloc responsabili, aruncând la voia întâmplării: scaune de birou stricate, paturi, saltele, moloz, peturi și gunoaiele care au rămas în urma lor după ce au fost la iarbă verde.

Foto: Pop Silvia și Pop Daniel (Jurnalmm)

Articolul precedentS-au aruncat în gol de la etajul 5
Articolul următorEveniment inedit: ReFresh la arta!