Cântecele vechi din Maramureș nu se pierd. Horile cu nodurie, horile pe-a lungu și doinele se regăsesc pe noul album al Măriucăi Verdeș care va fi lansat la Muzeul Satului din Baia Mare.

Aceste hori sunt rezumatul a ceea ce a fost viața satului de odinioară, este de părere Măriuca Verdeș iar prin acest album își dorește să păstreze și totodată să ducă mai departe aceste tradiții.
„Sâmbătă vă aștept la lansarea albumului Hori din Maramureș, un eveniment care a fost gândit și organizat de către Asociația NOD împreună cu Muzeul Satului din Baia Mare. Doresc ca horea maramureșeană pe care de atâția ani am dus-o cu mine mai departe, nu doar în Maramureș ci pe oriunde m-am dus în lume, vine astăzi ca o deschidere pentru muzica de strat vechi. Până la urmă doina maramureșeană, horile cu noduri fac parte din categoria horilor care au izvorât din sufletul maramureșenilor atunci când aveau în viață greutăți și întâmpinau diferite probleme dar ele sunt din punctul meu de vedere cea mai frumosă rugăciune a unei femei pentru alinarea sufletului ei”, a mărturisit Măriuca Verdeș.
Albumul ”Hori din Maramureș” conține 21 de melorii, 4 dintre ele fiind cu acompaniament.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 august, începând cu ora 18:00, la Muzeul Satului din Baia Mare.
Articolul precedentPelerinaj la Sighetu Marmaţiei în cinstea martirilor greco-catolici
Articolul următorAtenționare meteorologică de instabilitate atmosferică până duminică seara