Călin Matei, preşedintele vicecampioanei României, a anunţat prelungirea raporturilor contractuale pentru o perioadă de 3 ani cu jucătorul Marius Octavian Dănilă. Născut la Suceava pe data de 8 martie 1987, Marius Dănilă (1,94 cm, 108 kg) evoluează în linia a doua, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători ai CSM Ştiinţa Baia Mare.

A început rugby-ul la CSŞ Gura Humorului, fiind pentru prima oară legitimat la seniori pe data de 10 martie 2004. Doi ani mai târziu, pe data de 29 iulie 2006, la sfaturile fostului căpitan de echipă Mihai Macovei, acesta acceptă să semneze cu clubul băimărean. În acești 12 ani și 6 luni, cel ce în şcoala gimnazială a cochetat pentru o scurtă perioadă cu handbalul, a reuşit să fie prezent la cele mai importante succese ale zimbrilor băimăreni, fiind unul dintre ultimii mohicani ai acestei generații de aur.

În campionatul intern puternicul jucător din pachetul de înaintare a jucat nu mai puțin de 11 finale reușind să obțină patru titluri naționale, edițiile (2008-2009, 2010, 2011 și 2014), cinci locuri doi (2012, 2013, 2015, 2016-2017 și 2017-2018), un loc trei (2006-2007) și un loc patru stagiunea (2007-2008). A jucat nouă finale de Cupa României reușind să-și adjudece trofeul în două rânduri (2010 și 2012), fiind de alte șapte ori finalist al acestei fascinante competiții, (2005-2006, 2006-2007, 2011, 2013, 2014, 2016 și 2017-2018). A fost prezent în toate cele patru finale ale celei mai noi competiții, Cupa Regelui (aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a Romniei). Aici a obținut două medalii de aur edițiile (2016 și 2017), un loc doi (2015) respectiv un loc trei (2018). Pe plan european, Marius Dănilă a fost unul dintre actorii ce s-au încununat în (2010 și 2011) cu Cupa Europei Centrale și de Est. Supercupa Europei ediția 2010 este un alt trofeu important din palmaresul suceveanului de 32 de ani, la fel ca și cele două succese din campionatul intern de rugby 7, un loc doi în ediția (2008) respectiv locul unu în (2011). La ediția 2015 a Challenge Cup, Dănilă a evoluat ca titular în duelul din returul cu Enisey S.T.M.Krasnoyarsk jucat pe cocheta arenă Yuk Sport Stadium din Soci.

Articolul precedentPoliţiştii maramureşeni le-au citit poveşti educative copiilor
Articolul următorDGASPC Maramureș-”Caragiale și Creangă văzuți prin ochii copiilor”