Azi dimineaţă, la ora 08:37,  lucrătorii din cadrul Postul de Poliție Transporturi Feroviale Vișeu de Jos  au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Bistra, sat Valea Vișeului, trenul regio care circula pe relatia CF Sighetu Marmatiei – Valea Viseului a acrosat un autoturism.

La fața locului poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată semnalizata corespunzator cu indincator rutier “STOP” si Crucea “Sf. Andrei”, trenul a acroșat un autoturism în care se aflau două persoane: conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani şi o pasageră în vârstă de 20 de ani. Din fericire niciunul dintre ei nu a suferit leziuni, accidentul fiind soldat doar cu pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind “ZERO”. Trenul Regio a avut o întârziere de 30 minute.

 

 

 

 

Articolul precedentConsiliul Județean Maramureș, dispoziție privind măsurile de prevenire și combatere a infestării cu COVID-19
Articolul următorCum arată modelul declaraţiei care trebuie completată la intrarea în România