Având în vedere că se apropie minivacanța de Sfânta Maria și în perioada următoare se preconizează o creștere a traficului în punctele de trecere a frontierei, Poliția de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.
Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora. Astfel, în această perioadă, peste 4.000 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.
Reprezentanții Poliției de Frontieră precizează că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.
La frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine in vederea stabilirii unor masuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.