Specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au efectuat controale la unitățile de învățământ și instituțiile care în perioada 06-07.10.2018 vor funcționa ca secții de votare.
Pentru buna desfășurare a procesului electoral, pompierii maramureșeni vin în sprijinul cetățenilor cu o serie de măsuri de prevenire ce trebuie respectate de către participanții la vot și nu numai. Amenajarea secțiilor de votare se face, pe cât posibil, la parterul clădirilor, iar amplasarea cabinelor de votare se realizează fără diminuarea gabaritelor căilor de evacuare și acces și a circulațiilor interioare din clădirile în care se organizează procesul electoral.
Elementele de mobilier se evacuează din interiorul încăperilor în care se amenajează secția de votare și se depozitează astfel încât să nu se afecteze căile de acces și evacuare ori circulația din secțiile de votare. Căile de evacuare se marchează corespunzător și se mențin în permanență libere, se respectă interdicția privind fumatul, potrivit legii.
Se interzice efectuarea lucrărilor cu foc deschis premergător și pe timpul desfășurării procesului de votare, se asigură respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea mijloacelor de încălzire/climatizare, precum și a celor de preparat și încălzit hrana ori cafea, după caz, instalațiile electrice se exploatează cu respectarea reglementărilor, eliminând eventualele suprasolicitări ale acestora ori improvizații, se stabilește un sistem eficient de anunțare-alarmare a tuturor ocupanților clădirii în cazul producerii unui incendiu și se asigură menținerea în funcțiune a iluminatului de securitate pentru evacuare care echipează construcțiile, după caz.
Președinții secțiilor de votare instruiesc, pe bază de tabel cu semnături, întregul personal din comisiile secțiilor de votare privind prevenirea situațiilor de urgență și măsurile care trebuie întreprinse în cazul manifestării acestora.