Miercuri după-amiază, de la ora 17.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și HC Dunărea Brăila, din cadrul etapei a 5-a din Liga Florilor MOL. Un meci în care Minaur s-a impus cu 27-25 (17-13) la primul meci al Brăilei de la revenirea pe banca tehnică a lui Costică Buceschi.

Dunărea n-a condus niciodată, startul de meci fiind echilibrat până la 3-3 (5). Minaur s-a distanțat la 6-3 în minutul 7, pe fondul unei apărări impecabile, una sprijinită și de intervențiile Amrei Pandzic. În minutul 16 diferența s-a mărit la șase goluri, scor 11-5. Brăila a început să reducă din handicap și s-a apropiat la 3 goluri, scor 13-10, dar din nou Minaur a marcat de două ori la rând și s-a refăcut diferența de 5 goluri, iar la pauză s-a intrat la scorul de 17-13.

Minaur a început la fel de bine și repriza secundă și avea 22-16 după 40 de minute. Brăila a încercat să revină în joc, dar Minaur a rezistat și în minutul 49 scorul a fost 26-21. Enache a apărat o aruncare de la 7 metri la Liscevic, dar Brăila a recuperat și La capătul noului atac a marcat Lavko. În minutul 52 a fost rândul lui Pessoa să apere un 7 metri la Cazanga, după care Lavko a înscris de la 7 metri pentru 26-23. Fotonea a cerut time-out și Minaur mai înscrie o dată, prin Popa, 27-23 în minutul 54. Brăila a ratat apoi două aruncări de la 7 metri, prin Lavko și Quintino, dar tot a reușit să mai înscrie de două ori până la final, prin Schmelzer Liscevic, insuficient pentru a obține un rezultat pozitiv la Baia Mare. 

CS Minaur Baia Mare: Amra Pandzic (10 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache (a apărat un 7m), Ioana Ugran – Luciana Popescu 5 goluri, Ana Maria Tănasie 5 (unul din 7m), Magda Cazanga 5, Diana Ujkic 4, Itana Cavlovic 4, Andreea Popa 2, Raluca Tudor 2, Aleksandra Vukajlovic, Eva Kerekes, Amalia Terciu, Anca Mițicuș. Nu au jucat: Talida Alves Carneiro, Andreea Țîrle. Antrenor: Raul Fotonea.

Dunărea Brăila: Mayssa Pessoa (3 intervenții, a apărat și un 7m), Elena Șerban (8 intervenții) – Kristina Liscevic 8 goluri (3 din 7m), Jelena Lavko 3 (din 7m), Jessica Quintino 3, Larissa Araujo 3, Meike Schmelzer 3, Marija Shteriova 3, Alexandra Severin 2, Cătălina Pisică, Karoline Helena de Souza, Maryia Kanavel, Mirabela Coteț, Liliana Venancio, Jovana Sazdovska. Antrenor: Costică Buceschi.

 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentCodrin Ștefănescu: APP cere abrogarea Ordonanței de supraimpozitare a românilor – De ce acuză Guvernul
Articolul următorBobby Păunescu avertizează: În lume e un dezastru, oamenii își dau seama de criza care va urma