Nah, un câine poliţist de frontieră, în vârstă de 10 ani a fost achiziţionat, la pensionare, de poliţistul conducător care i-a fost alături în ultimii ani. Patrupedul are vârsta de 10 ani şi este specialist în detectare produse din tutun.

Ciobănescul german a fost antrenat şi instruit pentru a depista ţigările şi produsele din tutun, pe care contrabandiştii şi traficanţii de ţigări au încercat să le introducă ilegal în ţară.

De la Centrul Chinologic „Aurel Greblea” din Sibiu a ajuns la Poliţia de Frontieră Suceava, când încă nu avea un an, mai întâi la Sectorul Poliţei de Frontieră Vicovu de Sus, iar apoi din anul 2012 la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, unde a devenit în viaţa şi sufletul unui agent de poliție de frontieră alături de care a făcut echipă.


Chiar dacă NAH s-a pensionat în acest an, familia poliţistului de frontieră care l-a avut în grijă timp de 7 ani, nu s-a gândit nicio clipă că ar putea să se despartă de el. Aşadar, când a sosit momentul să se retragă din activitate, Nah a rămas să-şi petreacă restul vieţii lângă cei care l-au crescut, îngrijit şi îndrăgit cel mai mult.

NAH A GĂSIT ZECI DE MII DE PACHETE CU ŢIGĂRI

Nah a fost unul dintre cei mai buni câini poliţişti. De-a lungul timpului, Nah a descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, zeci de mii de pachete cu ţigări, ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal. A descoperit ţigări ascunse mai peste tot în autoturisme, în bagajele persoanelor, în locuri special amenajate în autoturisme, în remorci la automarfare, etc. Am executat împreună aproximativ 1.000 de misiuni, majoritatea în Punctul de Trecere al Frontierei Siret. Numai în anul 2018, de exemplu, am descoperit împreună peste 40.000 de pachete cu ţigări şi 137 kg de tutun, în aproximativ 56 de cazuri.

Câinele poliţist, foarte util în cele mai dificile cazuri

Un caz mai deosebit din activitatea noastră s-a petrecut în data de 17 martie 2018, când Nah a descoperit într-un spațiu special amenajat în podeaua remorcii unui automarfar condus de un cetăţean ucrainean, 26.770 pachete cu țigări, de diferite mărci, având proveniență ucraineană. Ţigările, în valoare de 23.700 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanului ucrainean i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.


Au fost foarte multe cazuri în care câinele Nah a descoperit ţigări în diferite locuri şi, în special, în locuri special amenajate în autoturime, ceea ce l-a făcut renumit în P.T.F.Siret, îndrăgit şi respectat de poliţiştii de frontieră şi de temut pentru traficanţii de ţigări” – ne-a spus poliţistul de frontieră.


La rândul său, soţia poliţistului de frontieră care lucrează tot în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, ne-a declarat: ,, Nah a ajuns în familia noastră în a doua jumătate a anului 2012 şi a rămas la noi, acasă, până în prezent. Suntem iubitori de animale şi am considerat că un câine va avea rezultate mai bune dacă, pe lângă antrenament, este iubit. Este un câine frumos, energic, iar acum, deşi are aproximativ 10 ani, găseşte energia necesară să alerge şi să se joace cu copiii prin curte. Este foarte inteligent şi, fiind dresat, este o bucurie să îl ai prin preajmă. Toţi membri familiei s-au ataşat de el şi ne-ar fi părut foarte rău să ajungă în altă parte, de aceea am decis să rămână în grija noastră în continuare”.

 

Articolul precedentCampanie de informare a angajatorilor maramureşeni
Articolul următorCal salvat dintr-un bazin