Nu trece nici o zi fără inundații în județul Maramureș. De această dată ploile torențiale au produs pagube în  Borșa, Bârsana, Leordina, Bistra și Petrova. Au fost inundate 49 de gospodarii, patru obiective sociale și administrative, a fost afectat zidul de sprijin de pe malul râului Cisla, un drum județean, pe o distanta de 1,5 km, respectiv 19,6 km de străzi.

 Torenții și scurgerile de pe versanți, formate după precipitațiile torențiale au condus la creșterea debitelor și nivelurilor unor vai și pâraie necadastrate care s-au revărsat din albie și nu au putut fi preluate de rețelele de canalizare. Un alt drum județean a fost acoperit de aluviunile transportate de apă pe o distanță de 300 de metri. De asemenea, a fost erodată o apărare de mal pe o suprafață de 0,5 km. Torenții de apă au transportat aluviuni, pietriș, material lemnos și material vegetal care colmatat un pod, șapte podețe, și șapte traversări pietonale.

De asemenea au fost inundate 25 hectare de teren arabil, respectiv 17 hectare de pășuni și fânețe. Și de această dată echipele de intervenție au acționat pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase. Pompierii militari au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apelor din gospodării, subsoluri, curți și au sprijinit autoritățile administrației publice locale în diminuarea efectelor produse de inundații. Personal din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș a lucrat cu material și mijloace tehnice specifice pentru consolidarea și protejarea malului afectat de apele răului Cislă. Comitetele locale pentru situații de urgență au acționat cu personal și utilaje pentru deblocarea podetelor, îndepărtarea aluviunilor de pe drumurile publice. Pagubele produse vor fi constatate și evaluate de echipe mixte, alcătuite prin ordin al prefectului, care se vor deplasa în teren.

Județul nostru se află în continuare sub avertizări hidrometeorologice și că sunt activate grupurile de suport tehnic și echipe de intervenție pentru a acționa în sprijinul populației. Sunt operaționalizate și echipe care să remedieze eventualele deficiențe din rețelele serviciilor de utilitate publică.

Articolul precedent6 elevi din Maramureș au fost eliminați din ultima probă a Bacalaureatului
Articolul următorZiua Drapelului Național al României! Mesajul președintelui Klaus Iohannis