Locuitorii din Recea, Tautii Magherăuş și Ardusat au acces începând din această săptămână pe o nouă punte de legătură peste răul Lăpuș.

Construită la înălţime, puntea are o lungime de peste 160 metri, având prevăzute inclusiv ancorele de siguranță la cele două capete, trepte și postamente de urcare.
Această investiție a fost realizată de administrația locală din Tăutii Măgherăuş pentru a facilita accesul la terenurile agricole din zonele respective, dintr-o parte în alta.

Tablierul punții este construit dintr-un material anticoroziv, care are aspect de fagure iar în timpul iernii nu vor fi probleme cu accesul.

Puntea este utilă atât pentru pietoni cât și pentru bicicliști.

Aceasta a fost așteptată de către cetățenii celor trei localități pentru că până să se facă investiția, oamenii aveau de de parcurs circa 40 de kilometri pentru a ajunge în oricare din cele trei localități.

Valoarea investiției este de circa 50.000 de lei și este situată la confluența Lăpuşului cu râul Someș.

 

Articolul precedentAutoturism căutat de autorităţile britanice, oprit în Sighetu Marmației
Articolul următor64.413 mii lei – a doua cea mai mare sumă la nivel național a fost acodată comunităților din Maramureș de către Guvernul României