În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș aleșii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea structurilor sportive de performanţă de prim eşalon care vor beneficia de finanţarea programelor sportive, în anul 2020.

Potrivit proiectului, opt structuri sportive de performanță de prim eșalon vor beneficia de finanțare. Aleșii județeni au precizat că vor finanța și recompensa anual aceste structuri, în funcție de contribuția pe care o aduc la sporirea prestigiului județului, dar și în funcție de realizările obţinute.

”Conform adreselor transmise de Direcția Județeană de tineret și sport sunt 8 structuri sportive după cum urmează: Clubul Sportiv „Asociația Sportivă Independența”– echipa de fotbal feminin AS Independența Baia Mare; Clubul Sportiv Municipal Baia Mare  – echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare; Clubul Sportiv „Știința” Baia Mare – echipa de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare; Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare – echipa de şah; Clubul Sportiv Minaur Baia Mare – echipa de handbal masculin CS Minaur Baia Mare; Clubul Sportiv Minaur Baia Mare – echipa de handbal feminin CS Minaur Baia Mare; Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de baschet masculin CSM Sighetu Marmației; Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de şah feminin CSM Sighetu Marmaţiei” a precizat Gabriel Zetea, președinte Consiliul Județean Maramureș.

 Sumele destinate programului „promovarea sportului de performanță”, repartizate cluburilor/asociaţiilor sportive de performanţă de prim eşalon, vor fi alocate în baza contractelor încheiate cu fiecare club/asociaţie.

Articolul precedentMARAMUREȘ: 1817 contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate la Bacalaureat
Articolul următor1,9 milioane euro disponibili din 30 iunie pentru sprijinirea înființării grupurilor de producători în sectorul pomicol