Precipitațiile însemnate, dar și averse care au avut caracter torențial, ”ruperi de nori” și grindină de dimensiuni mici și medii au produs pagube pe raza a 86 de localității în județul nostru. Au fost inundate peste 100 de gospodării, cinci anexe gospodărești, șase obiective sociale, economice, culturale și administrative. Șuvoaiele de apă au afectat cinci poduri și 123 de podețe și punți pietonale, drumuri județene, drumuri comunale, străzi și au colmatat 15 fântâni.

 Ieșirea din albie a cursurilor de apă a inundat 57 hectare de teren arabil, 43 hectare de pășuni și fânețe. Grindina și scurgerile de ape au avariat peste 2500 metri pătrați de sere și solarii. Apele învolburate au înecat 33 de animale și au avariat patru surse de alimentare cu apă în sistem centralizat, respectiv au afectat șapte construcții hidrotehnice.

”Am coordonat și dispus acțiuni de intervenție pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase. Pompierii militari, grupa operativă de la ISU, grupurile de suport tehnic, comitetele locale pentru situații de urgență, angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit cu mijloace tehnice (motopompe, buldoexcavatoare, excavatoare, buldozere, camioane etc) în sprijinul cetățenilor. Echipaje de poliție au asigurat desfășurarea activităților echipelor de intervenție și au dirijat traficul rutier în zonele afectate de inundații”, a spus prefectul Nicolae-Silviu Ungur .

BETA: S-au constituit, prin ordin al prefectului, comisii mixte de evaluare a pagubelor care s-au deplasat în teritoriu. S-au întocmit, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare procesele verbale de constatare și evaluare, respectiv rapoartele de sinteză. De asemenea, a fost elaborată și transmisă la nivel central documentația pentru promovarea unei Hotărâri de Guvern în vederea alocării sumelor necesare pentru lucrări de reparații și refacerea obiectivelor afectate de inundații.

 

Articolul precedentArafat și Tătaru, declarațiile momentului! A fost aprobat un proiect care să inițieze măsuri sanitare pentru situații deosebite
Articolul următorUn tânăr din Maramureș s-a auto agresat fizic din cauza unor discuţii în familie