Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în şapte locaţii din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în şapte locaţii situate pe raza judeţelor Maramureş şi Satu Mare, dintre care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că instituţiile la care se face referire sunt Direcţiile rutiere din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Maramureş şi Satu Mare.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi fals informatic, în cursul anului 2024, de către funcţionari publici”, se precizează în comunicat. AGERPRES

Articolul precedentJO 2024: PESTE 17 MILIOANE DE TELESPECTATORI AU URMĂRIT CEREMONIA DE ÎNCHIDERE ÎN FRANŢA
Articolul următorFOTBAL: ARBITRI ROMÂNI, DELEGAŢI LA PATRU MECIURI DIN CUPELE EUROPENE