Poliţiştii maramureşeni au acţionat în week-end-ul care tocmai s-a încheiat pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ, atât pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţelor Militare cât şi pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere şi identificarea şoferilor care comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, peste 300 de autovehicule au fost oprite, iar şoferii şi pasagerii au fost verificaţi. Pentru abaterile de la prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii au aplicat 59 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost reţinute trei permise de conducere, au fost retrase două  certificate de înmatriculare şi un set de plăcuţe. Valoarea amenzilor aplicate de poliţişti în acest week-end a fost de peste 32.000 de lei.

Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate a fost depistat un tânăr de 29 de ani din Borşa, care transporta cu un ansamblul de vehicule material lemnos dinspre municipiul Baia Mare înspre localitatea Seini. Şoferul nu a putut prezenta documentele legale, astfel că peste 13 mc de lemn, în valoare de aproximativ 2.000 lei, a fost ridicat în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional la Legea 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Articolul precedentWeek-end cu 10 dosare penale pentru cei care au comis infracţiuni la regimul rutier
Articolul următorVânzări slabe în piețele din Maramureș