De la conducerea unui autovehicul de către o persoană în stare de ebrietate sau fără pemis până la producerea unei tragerii nu este decât un pas! Pentru a preveni producerea unor incidente şi rănirea unor persoane, poliţiştii sunt prezenţi şi în sezonul rece, zilnic, pe drumurile publice din judeţ.

Aseară, la Sighetu Marmaţiei, poliţiştii au preîntâmpinat o tragedie: un bărbat în stare avansată de ebrietate şi fără permis, care conducea un autoturism, a fost oprit înainte de a provoca un accident. Puţin după ora 22.00, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a autoturismului condus pe strada Tractorului din municipiu. La volan a fost identificat un bărbat de 39 de ani. Testarea  care a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat! Totodată, verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu deţine permis de conduecre pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

Articolul precedentPeste 240 cutii cu jucării contrafăcute ridicate de poliţiştii maramureșeni
Articolul următorAcţiune de control pentru verificarea modului în care angajatorii care desfăşoară activităţi de transport şi distribuţie energie electrică