Dacă e așa cum au anunțat autoritățile, o parte din investițiile în infrastructura rutieră din Maramureș vor fi finalizate anul acesta, iar pentru altele vor fi demarate studii de fezabilitate. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit bani prin Ministerul Transporturilor pentru a finaliza lucrările pe DN 18, tronsoanele Baia Mare – Sighet și Moisei – Iacobeni dar și pentru a realiza studiile de fezabilitate pentru o viitoare centură ocolitoare a municipiului Baia Mare, care să aibă acces și spre aeroport.

În zona Aeroportului Maramureș se va dezvolta și o investiție privată cu peste 1.000 de locuri de muncă. Un drum de centură devine astfel extrem de necesar pentru acea zonă, care este deja sufocată la orele de vârf.

Vești bune au fost date în 13 februarie și în privința zborurilor interne de pe Aeroportul Maramureș. Începând cu data de 4 martie, Compania Națională TAROM își modifică programul de zbor pentru Baia Mare și Satu Mare, iar aeronavele TAROM vor opera cinci zile pe săptămână de pe ambele aeroporturi, către București și retur. Potrivit unui comunicat transmis de compania națională de transport aerian, reprezentanții TAROM au arătat că, în demersurile lor, contează pe o dezvoltare echilibrată ale celor două rute, având în vedere că aeroporturile de destinație sunt în aceeași arie de captare. Zborurile de pe Aeroportul Internațional Maramureș au fost reluate după aproximativ doi ani de lucrări, la începutul lunii septembrie 2018, TAROM operând, în aceste luni, cu o frecvență de două zboruri săptămânale pe ruta Baia Mare  – București și retur. La momentul în care zborurile Companiei TAROM  au fost reluate de pe Aeroportul Maramureș, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, a arătat că a fost dificil să fie identificate și cele două avioane care să vină în Maramureș, în mijlocul programului de vară, însă TAROM va face toate demersurile pentru a crește numărul de zboruri către București, din județul nostru. Iar o veste bună în acest sens a fost dată într-o zi de 13, cu noroc de această dată. În prețul biletului TAROM sunt incluse un bagaj de cală, bagaj de mână, catering la bord și free check-in în aeroport. Urmează discuții și despre creșterea activității și de a aduce înspre și dinspre Baia Mare cât mai multe zboruri internaționale. Până în prezent, trei mari operatori de turism vor opera zboruri din Baia Mare către Antalya (Turcia) si retur, în perioada iunie – septembrie 2019, însă odată finalizate lucrările care se desfășoară în jurul aeroportului, aeroportul va avea și foarte multe curse cargo.

 

 

Articolul precedentÎn Baia Mare, Finala Campionatului European de Beach Handball
Articolul următorFlorile, cadoul perfect de Valentine’ s day