La solicitarea cetățenilor și a primarilor din localitățile Recea, Mireșu Mare și Valea Chioarului, în care porcii mistreți au produs pagube la terenurile cultivate, a avut loc astăz, o întâlnire în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ. Cetățenii afectați au solicitat măsuri urgente, atât la nivel administrativ, dar și legislativ.

Cetățenii sunt nemulțumiți că administratorii fondurilor de vânătoare au putere mai mare decât proprietarul de drept al terenului din cadrul fondului de vânătoare; hrănirea porcilor mistreți nu se efectuează cum trebuie, hrănitoarele sunt amplasate la liziera pădurii și în apropierea terenurilor cultivate situate în intravilanul localităților; distrugerea fânețelor și pășunilor de către porcii mistreți; lipsa concurenței în domeniul fondurilor de vânătoare; reducerea efectivelor de mistreți nu se realizează prin vânătoare; nedespăgubirea proprietarilor de terenuri cultivate și distruse de porcii mistreți și au fost transmise din teritoriu propunerile de modificare a legii vânătorii și protecției cinegetice.
Propunerile administrative au vizat realizarea inventarului efectiv al porcilor mistreți din fiecare fond de vânătoare; inventarierea să se realizeze de către o comisie care să includă și reprezentanți din afara fondului de vânătoare; studierea delimitării fondurilor de vânătoare cu garduri electrice de tip pastoral, care implică costuri mici și sunt ușor de întreținut; montarea de pocnitori pe gaz la liziera fondurilor de vânătoare.
Cetățenii a căror terenuri cultivate au fost distruse de porcii mistreți au solicitat modificarea de urgență a legii vânătorii și protecției cinegetice, fie prin ordonanță de urgență, fie de către parlamentari.

 ”Suntem solidari cu necazurile și problemele dumneavoastră și avem toată deschiderea să rezolvăm pe calea dialogului și să centralizăm propunerile de modificare legislativă pe care să le transmitem la Guvernul României, ministerelor de resort și parlamentarilor”, a spus subprefectul Alexandru Cosma.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, a participat la întâlnire și a declarat că trebuie găsite soluții pentru cetățeni și rezolvate problemele pentru a-și putea cultiva terenurile în siguranță. În acest sens, săptămâna viitoare vor fi prezenți în județul nostru ministrul mediului, ministrul agriculturii și ministrul apelor și pădurilor.

 

Articolul precedentNinsoare în luna mai, în Maramureş
Articolul următorTrei ordine de protecţie emise într-o zi de poliţiştii maramureșeni