Este protest uriaș în Capitală. Ambulanțieri din toată țara au intrat în greva foamei și protestează de mai bine de 24 de ore în fața Parlamentului. Oamenii sunt nemulțumiți că nu beneficiază în noua lege a pensiilor de condiții speciale de muncă, la fel ca angajații de pe SMURD. Și angajații DSP au intrat în grevă.

„În cursul serii de 20 noiembrie 2023, numărul liderilor de sindicat din serviciile de ambulanță care au intrat în GREVA FOAMEI, alături de președintele FNSAR Gheorghe Chiș a ajuns la 4+1, după cum urmează:

  1. Chiș Gheorghe președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa”din România
  2. Gâdiuță Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea
  3. Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanța Brăila
  4. Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanța Vâlcea
  5. Mușa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanța Olt

În susținerea celor 5 lideri de sindicat, angajați din toate serviciile de ambulanță, aflați în timpul liber, vor PROTESTA începând de astăzi, 21 noiembrie 2023, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanță.

Motivul

Nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Greviștii, susținuți de protestatari din țară cer o întâlnire de urgență cu prim-ministrul  României domnul Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, domnul Alfred-Robert Simonis, președintele Comisiei pentru Muncă și protecție socială, domnul Adrian Solomon, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona-Bucura Oprescu și ministul Sănătății< domnul profesor univ. dr. Alexandru Rafila, pentru a stabili modalitatea de soluționare a revendicărilor sindicale și pentru a se găsi soluții care să resolve situațiile cu care se confruntă serviciile de ambulanță.

Locația liderilor care au intrat în GREVA FOAMEI este la intrarea în Camera Deputaților, urmând ca locația după ora 12.00 să fie în fața Guvernului României”, se arată în comunicatul celor de la Federația Ambulanța.

 
 
Articolul precedentÎnvățăturile Părintelui Ignatie: pilda stâncii de neclintit
Articolul următorMugur Isărescu vrea să aducă tezaurul de la ruși în țară. Ce demersuri face BNR după un secol de negocieri surde cu Rusia