De trei zile, primarul localitatii Ulmeni  a intrat în greva foamei în fața Ministerului Sănătății și a Ministerului Afacerilor Interne, în vederea obținerii unei stații de ambulanță în localitatea pe care o conduce. El argumentează că Ulmeniul este mai mare decat Arinișul, localitatea unde se dorește de către Serviciul de Ambulanță Județean înființarea unei stații de ambulanță. Astăzi Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, i-a dat un răspuns primarului Lucian Morar.

Raed Arafat a precizat că este plecat din țară în misiune oficiala până maine după-amiază, însă este dispus la întoarcerea în țară sa aibă o discutie cu primarul din Ulmeni, subliniind faptul ca nu-și amintește să fi discutat această problemă în mod oficial sau informal până la începerea acestui protest.

”Criteriile de înființare a unei stații de ambulanță sau SMURD sunt cele care se referă la distanța parcursă în timp, numărul intervențiilor de urgență în zona respectivă, cum ar fi accidentele rutiere sau urgențele medicale și alte riscuri suplimentare care necesită prezența unei stații de intervenție în localitate pentru ambulanță, sau Pompierii-SMURD. Un alt criteriu care nu este de neglijat este resursa financiară, materială și umană care să deservească această stație. (…)Din analiza doar pe anul 2019, începând cu luna ianuarie și până în 16 aprilie, au fost efectuate un număr de 75 intervenții de către echipajul SMURD aflat la Fărcașa, la o distanță de 15 km de Ulmeni, și 23 intervenții ale echipajelor serviciului de ambulanță județean, în total fiind 98 solicitări în 106 zile.  De menționat că nu toate solicitările și intervențiile menționate mai sus se încadrează în cod roșu, existând și cod galben și verde. Deci încăcarea zonei respective este de sub o intervenție / zi iar cel mai apropriat punct este cel al echiapjului SMURD aflat la Fărcașa, la 15 km de Ulmeni, și care poate să se încadreze în timpii prevăzuți în Legea 95 din 2006.
Echipajele serviciului de ambulanță care vin de la o distanță ceva mai mare, cum ar fi stația de ambulanță de la Șomcuta Mare aflată la 18 km de Ulmeni însă care pot să se încadreze și ele în timpii prevăzuți mai ales pentru codul verde și galben. Dacă localitatea Ulmeni era într-o zonă izolată și cu echipaje la distanțe mai mari atunci chiar dacă există sub o intervenție / zi puteam să luăm în considerare înființarea unei stații acolo”, a precizat Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Referitor la intenția Serviciului de Ambulanță Maramureș de a deschide un punct de lucru la Ariniș, Raed Aragat a precizat că aceasta este doar o intenție având în vedere că la acest moment nu există resursele financiare și umane pentru a face acest lucru.

Articolul precedentUn nou ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii maramureșeni
Articolul următorBrebul este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România