În această seară, CFR Cluj, Farul Constanța și Sepsi OSK au susținut meciurile tur din preliminariile Conference League.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins cu 2-0, în Bulgaria, pe CSKA Sofia. Rondon (min. 68) și Varga (min. 81) au marcat golurile victoriei.

Farul Constanța a produs, la Ovidiu, cel mai spectaculos meci, cu multe răsturnări de situație. Campioana României a fost condusă cu 0-1 și 1-2, dar a revenit de fiecare dată și a învins cu 3-2. Golurile formației lui Gică Hagi au fost marcate de Băluță (min. 27), Mazilu (min. 45+4) și Larie (90+5).

CFR Cluj a terminat la egalitate, în Gruia, scor 1-1, contra turcilor de la Adana Demirspor. Ardelenii au deschis scorul încă din minutul 6, prin Jefte, iar egalarea a venit în minutul 77.

Ieri, tot în Conference League, FCSB s-a impus cu 1-0 în deplasarea de la CSKA Sofia. Meciurile retur vor avea loc joia viitoare.

Articolul precedentASE răsplătește performanța. Studenții cu rezultate remarcabile, premiați cu icoane de valoare, în parteneriat cu Patriarhia Română
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET