La Biserica de lemn din incinta Muzeului Satului din Baia Mare a avut loc aseară un spectacol de teatru. Evenimentul a celebrat Ziua Limbii Române și a marcat încheierea celei de-a doua ediții a festivalului  ”Repere, mituri, identități ”.

Teatrul Ararat a fost cel care a considerat că modul cel mai potrivit de a sărbători Ziua Limbii Române e un spectacol bazat pe versurile lui Mihai Eminescu. „Pe mine, mie… redă-mă” este o modalitate modernă, actuală şi captivantă de a-l onora pe marele poet naţional.
Claudiu Pintican, a realizat acest spectacol pornind de la un fragment din piesa lui William Shakespeare, „Cum vă place”, după care plonjează interpretativ, printre fragmente din peste 40 de poezii eminesciene, unele foarte cunoscute, altele mai puţin. „Scrisorile”, „Floare albastră”, „Odă în metru antic”, „Femeia, măr de ceartă”, „Luceafărul”, „Glossă”, „Memento mori”, „Cărţile  sunt elementele care alcătuiesc un spectacol-maraton de o subtilitate aparte. Atmosfera plăcută creată de lăsarea serii alături de decor, punerea în scenă și interpretarea actorilor au creat o ambianță perfectă pentru public.
Intrarea la spectacol a fost liberă, iar durata acestuia a fost de o oră și jumătate. Timp în care publicul nu s-a bucurat de piesă doar  într-un mod pasiv, ci a și  participat în unele momente încurajat de invitațiile actorului  la interacțiune.
Articolul precedentCopiii din Sarasău vor beneficia de programul ”Primul ghiozdan”
Articolul următorCS Minaur a transferat-o pe Andreea Taivan, campioană mondială cu naţionala de junioare a României în 2014