Luni, 3 decembrie, la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a avut loc o intervenție chirurgicală foarte riscantă, dar care a fost soluționată fără probleme de specialiștii unității medicale.

“Este vorba despre o pacientă de 63 de ani, care suferǎ de leucemie cu celule păroase (una din cele mai greu de tratat boli hematologice) neinvestigată până acum. Pacienta s-a prezentat, pentru prima dată, în Ambulatoriul Integrat – Hematologie al Spitalului Județean din Baia Mare unde dr. Cristina Truicǎ, în urma investigațiilor de specialitate – analize de laborator, ecografie și Computer Tomograf, a stabilit diagnosticul şi a constatat că, în cadrul acestei boli, are o splină extrem de mărită care ocupa, practic, întreg abdomenul“, explică dr. Mihaela Leșe – coordonator Bloc Operator al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare .

Pe lângă dimensiunile foarte mari ale splinei, pacienta avea asociate tulburări de coagulare majore și anemie severă care, cu toate eforturile făcute preoperator, nu au putut fi compensate, din cauza stadiului avansat al bolii.

“Cunoscând și acceptând riscurile, împreună cu pacienta și familia, am decis efectuarea intervenției chirurgicale, într-un moment în care orice tratament medical preoperator nu reușea să îi îmbunătățească starea. Astfel că, s-a intervenit chirurgical luni, 3 decembrie 2018 și s-a efectuat splenectomia. Intervenția a fost una dificilă dar, datorită echipei chirurgicale cu experință în acest tip de operații și dotărilor de care dispunem, s-a desfășurat fără probleme, pierderile de sânge intraoperator ajungând doar la 25 ml. Doresc să mulțumesc echipei deosebite pe care am avut-o la dispoziție și care a făcut posibilă desfășurarea ireproșabilă a operației: dr. Mare Claudiu, dr. Lavinia Mureșan, as. inst Zoicaș Voicu, as. inst Chertița Sanda, as. anest. Sanda Cătană, inf. Mihaela Orha”, a mai spus dr. Leșe Mihaela.

Operația a durat peste 2 ore, intraoperator fiind necesară administrarea de plasmă și multiple unități de Factor VII, care au corectat coagularea la valori acceptabile. Dimensiunea splinei extirpate a fost de 36/22 cm si 6,1 kg. Pacienta are parametri clinici  și biologici stabili și este supravegheată în secția Chirurgie Generală a spitalului județean.

Articolul precedentViceprimar maramureșean găsit incompatibil de ANI
Articolul următorJandarmii vor fi la datorie în zona posturilor montane de la Cavnic, Şuior, Valea Vaserului şi Borşa