Sursa foto: maramedia.ro

Compania Naţională de Cai Ferate a demarat proiectul ”Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin lansarea licitaţiilor în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 staţii de cale ferată, aflate în 16 județe, între care și Maramureș.

Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi au lansat procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru 24 de staţii de cale ferată, una dintre acestea fiind stația Baia Mare.

Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent pe modernizarea și repararea clădirilor, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante, modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj și  asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 24 staţii CF este de 9,71 milioane de lei, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.

Articolul precedentCentrul de Instruire și Marketing al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș poartă numele președintelui fondator – GHEORGHE MARCAȘ
Articolul următorO șoferiță s-a uitat pentru câteva clipe la fiica ei care se afla pe bancheta din spate, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat pe plafon