Actualitate· 2 min citire

Fetiţa împuşcată accidental de poliţişti a fost operată cu succes

21 iun. 2019, 11:29
Actualizat: 21 iun. 2019, 11:29
C711BA99-9A51-4A67-87D0-C86DFE5AF102

C711BA99-9A51-4A67-87D0-C86DFE5AF102

Articol scris de Realitatea de Maramures

Fetița împușcată accidental în picior de polițiști a fost operată cu succes. Starea de sănătate a micuței este bună.

Directorul Spitalului Județean de Urgentă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Vasile Pop ne-a declarat că nu au fost complicaţii iar operaţia a durat foarte puţin.

"Medicii au avut o intervenție chirurgicală prin care fetița de 7 ani a fost operată pentru o plagă împușcată. Diagnosticul a fost fractură de metatars la laba unui picior, cu leziune de tendoane. Operația a decurs în condiții normale. Fetița va sta în spital timp de o săptămână. Nu a fost nevoie de amputația vreunui deget de la picior." a spus Vasile Pop.

Copila va beneficia și de o consiliere psihologică pentru a nu rămâne cu traume, având în vedere că s-a aflat la faţa incidentului.

Reamintim că fetița a fost impuscată în picior în timpul unei operațiuni de urmărire, după ce polițiștii au încercat să oprească o maşină cu focuri de armă.

Polițiștii au intervenit pentru prinderea unui șofer de 23 de ani, bănuit de contrabandă cu ţigări, care nu a oprit la semnalele unei mașini de poliție pe rază comunei Poienile de sub Munte, județul Maramureș.

În timpul urmăririi, șoferul a părăsit șoseaua, traversând albia Râului Luhei, apoi polițiștii au găsit autoturismul parcat langă o casă, în care suspectul a abandonat, la niște cunoștințe, trei copii, două fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.

Actualizare

“În legătură cu incidentul de la Poienile de sub Munte, cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, în cadrul dosarului fiind investigate toate aspectele și persoanele implicate în eveniment.” declară reprezentanții Poliției Maramureș.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate