Actualitate· 2 min citire

O lecție de istorie aparte pentru elevii din Sighetu Marmației

8

8

Scris de Dana Berci Publicat: 17 ian. 2019, 16:11

Mai mulți elevi din Sighetu Marmației au avut parte astăzi de o lecție de istorie aparte. La împlinirea a 100 de ani  de la jertfele ostașilor Regimentului 14 infanterie la eliberarea oraşului Sighetu Marmaţiei reprezentații Centrului Cultural și ai Muzeului Maramureșului le-au prezentat școlarilor o parte importantă din istoria județului.

Evenimentul s-a desfășurat la mormântul ostașilor români căzuți pentru eliberarea Maramureșului.

”S-a înfăptuit Unirea la 1 decembrie 1918 dar de Crăciun Sighetul a fost ocupat de trupele ucrainene și doar la apelul unor reprezentanți ai Maramureșului regimentul 14 a venit să elibereze această zonă a țării. Astăzi se împlinesc 100 de ani de când s-a dat cea mai puternică bătălie la Cămara unde a avut loc prima jertfă de sânge, este vorba despre sergentul Iosif Gabor care a murit și este înmormântat aici”, a precizat Dorel Todea, managerul interimar al Centrului Cultural Sighetu Marmației.

”Această parte de istorie nu este scrisă nicăieri decât în cele câteva cărți pe care le-am scris eu în anii care au trecut dar azi vreau să vă relatez exact în acest loc ce s-a întâmplat și fapta lor de vitejie. Jertfa lor trebuie să o ținem minte, cel care a murit, Iosif Gabor, avea un copil mic, era din zona Moldovei dar nu a fost străin de noi, a fost roman, el a fost rănit în luptele de la Oituz de 17 cartușe și iată că în Sighetu Marmației doar un glonț îi trece prin inimă și moare,            a explicat Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureșului Sighetu Marmației.Reprezentanții celor două instituții de cultură au depus și o coroană de flori la mormântul ostașilor români căzuți pentru eliberarea Maramureșului.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate