Sfaturi de la medici: ”Atenție la excesele alimentare”

ambu
Ca în fiecare an înainte de sărbători, medicii îi îndeamnă pe cetățeni să fie cumpătați atunci când vine vorba de mâncare și băutură. De cele mai multe ori sărbătorile vin şi cu necazuri pentru cei care exagerează cu delicatesele puse pe masă și nu puţini sunt cei care își petrec noaptea dintre ani pe patul de spital.
“Recomandările noastre sunt cumpătarea, totul trebuie mâncat cu măsură, nu trebuie făcute excese alimentare, nu trebuie făcut exces de alcool. Este foarte important ca alimentația normală, mâncarea de dulce cum se spune să se înceapă cu măsură, deoarece în zilele următoare apar colicile abdominale, colicile biliare, toată lumea are discomfort abdominal. Vă rugăm pe cât posibil să aveți grijă la ceea ce mâncați, gustați din toate dar nu faceți excese”, a spus un medical specialist din cadrul Compartimentului Primiri Urgențe.
Medicii atrag atenția că anumite categorii de persoane sunt mai vulnerabile la excesele alimentare.
“Pacienții diabetici, pacienții hipertensivi pentru că tuturor ne plce o bucată de cârnați, o bucată de șuncă, care tradițional la noi sunt puse și păstrate cu sare, persoanele care se știu cu probleme de natură biliară dacă nu vor fi atenți vor fi pacienți de-ai noștri”, a precizat medicul.
Și alcoolul consumat în cantități mari ne poate compromite sărbătorile.
Citește și:
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











