„Alianța are deja obiective concrete: autostrăzi, tren de mare viteză, mobilitatea forței de muncă. Realizarea acestor proiecte va fi în beneficiul comunităților locale, care se vor dezvolta și mai mult, cu ajutorul fondurilor europene. Mă bucur că această Alianță este un prim pas și va fi deschisă și altor orașe din vestul țării. Sunt convins că dincolo de apartenența la un partid sau altul mulți primari vor adera la această alianță în folosul comunităților pe care le reprezintă. Dezvoltarea României se bazează pe dezvoltarea comunităților locale, iar la acest capitol reprezentanții PNL în administrația locală sunt modele demne de urmat. Administrația liberală este o administrație eficientă, apreciată de cetățeni”,
declară preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan.Sursa foto: Mediafax