Europol, după evadarea turcului condamnat pentru crimă: "Este inadmisibil să nu vedem demisii sau demiteri"

Europol, după evadarea turcului condamnat pentru crimă: "Este inadmisibil să nu vedem demisii sau demiteri"
Omul de afaceri turc Abdullah Atas, condamnat şi încarcerat în Penitenciarul Rahova din 2015
Sindicatul Europol acuză conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor că a permis evadarea cetățeanului turc care a ucis „cu sânge rece” un polițist, după ce i-a aprobat o învoire, în ciuda avizului negativ al specialiștilor, potrivit realitatea.net.
„10 permisii pentru un ucigaş de poliţişti, condamnat la 22 de ani şi 10 luni, în timp ce alţi condamnaţi pentru «găinării» se bucură dacă beneficiază de o singură permisie pe durata ispăşirii întregii pedepse?! Cetăţeanul turc care l-a omorât cu sânge rece pe colegul nostru, Gheorghe Ionescu, zis «Dulăul», tocmai pentru că avea fler în prinderea drogaţilor şi beţivilor la volan, şi care a intenţionat să îl oprească în trafic, a evadat cu concursul şefilor din Poliţia Penitenciară!”, au transmis, marți, reprezentanții Europol într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, este „inadmisibil” să nu existe demisii sau demiteri în acest caz, în condiţiile în care cererea de învoire a fost avizată negativ de specialişti din interiorul Penitenciarului Rahova, unde era închis condamnatul.
„Cu toate acestea şefii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au trecut peste acest aviz şi au aprobat învoirea. Nu pentru o zi, nu pentru două zile, ci pentru 3 zile!!! Ca şi cum ar fi fost vorba despre vreun hoţ de panseluţe din parc, care urma să fie eliberat din moment în moment, nu despre un criminal care putea fi liberat condiţionat cel mai devreme în anul 2037!”, mai arată sursa citată.
Mai mult decât atât, sindcatul menţionează că de la încarcerare până în prezent, toate solicitările de permisie ale „criminalului turc” au fost aprobate.
„TOATE! Păi să nu ne întrebăm oare dacă etimologia cuvântului «bacşiş» care vine din limba turcă nu are incidenţǎ în acest caz?! Să nu ne întrebăm oare despre tratamentul preferenţial de care pot beneficia condamnaţii cu o condiţie financiară foarte bună? Ce transparenţă poate exista într-un sistem închis, în care doar vârful Poliţiei Penitenciare are acces la aceste date şi poate interveni pentru a „uşura” condiţiile de detenţie ale „condamnaţilor de lux”?! Cineva trebuie să răspundă urgent pentru această palmă dată justiţiei şi memoriei colegului nostru!”, mai afirmă reprezentanţii Europol.
Aprobarea permisiei, în ciuda unui aviz negativ
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Bogdan Burcu, a declarat marţi că el a fost cel care a aprobat permisia de trei zile în cazul cetăţeanului turc condamnat la aproape 23 de ani de închisoare pentru uciderea unui poliţist şi care nu a revenit luni în Penitenciarul Rahova.
Burcu a recunoscut că „e posibil să fi existat un aviz negativ al uneia dintre persoanele de pe circuitul de aprobare”. Declaraţia vine după ce Sindicatul Naţional al Poliţiei Penitenciare a susţinut că şeful ANP ar fi aprobat permisia „în ciuda avizelor negative ale structurilor de specialitate din subordine, cu o singură excepţie”.
Directorul ANP a explicat că, în pofida unui aviz negativ, a decis acordarea permisiei întrucât forurile internaţionale recomandă „măsuri progresive de contact cu comunitatea” pentru deţinuţi. El a mai precizat că, dacă verificările dispuse de ministrul Justiţiei vor identifica deficienţe, vinovaţii, „inclusiv” el, „vor răspunde”.
De la crimă la evadare: cazul Abdullah Atas
Omul de afaceri turc Abdullah Atas, condamnat şi încarcerat în Penitenciarul Rahova din 2015 pentru uciderea unui poliţist, nu a mai revenit în închisoare după permisia acordată în perioada 23–26 ianuarie. Acesta a fost dat în urmărire naţională, iar ulterior în urmărire internaţională, după ce autorităţile române au luat în calcul ipoteza fugii sale în Turcia.
Potrivit Penitenciarului Bucureşti-Rahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, executa o pedeapsă de 22 de ani şi 10 luni de închisoare pentru omor calificat, în regim semi-deschis.
În august 2015, Abdullah Atas a ucis un poliţist care îi făcuse semn să oprească în trafic, lovindu-l intenţionat cu maşina şi purtându-l pe capota autovehiculului câteva sute de metri. Testele ulterioare au arătat că acesta consumase alcool, având o alcoolemie de aproape 2 la mie.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











