Astăzi a început în Maramureș ediția 2019/2020 a Cupei Satelor, dedicată în acest an copiilor născuți în 2007 și mai mici. Opt echipe s-au înscris în Maramureș la ediția din acest an, o competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
În Maramureș vor fi opt echipe, acestea fiind împărțite în trei grupe: Recea, Cicârlău - grupa A, Fărcașa, Băița de sub Codru, Mireșu Mare - grupa B, Ocna Șugatag, Bogdan Vodă, Săpânța - grupa C.
În prima fază a competiției, cea județeană, organizată pe plan local de Asociația Județeană de Fotbal Maramureș, au loc turneele în grupe, fiecare echipă având obligația de a organiza câte un turneu. Etapa grupelor va fi urmată - în luna martie 2020 - de turneul final pe Maramureș.
Campioana Maramureșului la Cupa Satelor se va califica la etapa regională, planificată pentru perioada 29 martie - 10 mai, când - la nivelul țării - vor fi organizate 8 zone. Maramureșul face parte din zona 8, alături de Cluj, Bistrița Năsăud, Sălaj, Bihor, Satu Mare. În perioada 17-31 mai va fi programată etapa finală.