Înfrângere grea pentru handbalistele de la Minaur

SPORT-ÎNFRÂNGERE GREA PENTRU HANDBALISTELE DE LA MINAUR
Etapa cu numărul 21 a Ligii Florilor a readus echipa CS Minaur în fața propriilor suporteri pentru o confruntare cu formația SCM Gloria Bistrița Năsăud. A fost un meci greu pentru băimărence,care au fost învinse pe teren propriu.
La finalul partidei antrenorul Costică Buceschi a precizat că handbalistele au jucat prost iar susținerea din partea publicului a lipsit.
”Un meci pe care l-am început cu un handicap de 5 goluri la pauză pentru că în prima repriză nu am jucat nimic. Am jucat cu frică, cu teama de a nu greși, am jucat acasă, publicul a pus presiune pe noi în loc să pună presiune pe echipa oaspete. Avem câțiva suporteri care în repriza a doua de vreo 5 etape încontinuu ne apostrofează și strigă la noi. Îi întreb și eu pentru ce vin la meci, să ne injure?să se bucure tot timpul de greșelile jucătoarelor? Sau vin să ne încurajeze? Am jucat prost în prima repriză, am încercat să revenim în a doua, am fost aproape, am reușit să egalăm, dar ăsta este lotul, astea sunt jucătoarele. În momentele cristice și de tensiune încă nu reușim să finalizăm și să dăm cu mintea în poartă”, a spus Costică Buceschi, antrenor principal.
În etapa următoare, formația băimăreană va întâlni în deplasare SCM Gloria Buzău, duminică, 14 aprilie, de la ora 17:30, la Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi” din Buzău.
Citește și:
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











