MTS doreşte scheme pentru ajutorarea cluburilor afectate de pandemie

MTS doreşte scheme pentru ajutorarea cluburilor afectate de pandemie
MTS doreşte scheme pentru ajutorarea cluburilor afectate de pandemie
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe a declarat că se gândeşte la posibilitatea unor scheme de ajutor de stat pentru acoperirea daunelor cauzate de pandemia de COVID-19 asupra cluburilor româneşti.
Ionuţ Stroe a adus în discuţie şi posibilitatea garantării de către stat a unor împrumuturi făcute de structurile sportive.
"Încerc să construiesc o schemă de ajutor de stat pentru acoperirea daunelor cauzate de COVID-19. Şi aici este nevoie de o evaluare a daunelor din partea cluburilor, cât mai exact şi justificată cu documente a pierderilor financiare pe care le-au avut. Aş îndrăzni să mă gândesc şi la nişte granturi pentru realizarea de investiţii care să se proiecteze pe o perioadă cât mai îndepărtată. Şi nu în ultimul rând câteva garanţii din partea statului pentru accesarea de credite. Nu ştiu câte structuri din România sunt 'bancabile', dar pentru cei care au această componentă de ce să nu oferim garanţii pentru credite pe o perioadă mai îndepărtată", a precizat Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Urmărește știrile Realitatea de Maramures și pe Google News











