În cadrul unui proiect educațional național de voluntariat și caritate, Liceul Tehnologic Marmația a organizat un târg de Crăciun . Elevii sub îndrumarea cadrelor didactice au confecționat diverse produse care au fost scoase la vânzare, iar banii strânși vor fi donați unor persoane nevoiașe.

Elevii au fost dornici să se implice în acest proiect astfel că standurile de la târgul de Crăciun sunt pline de obiecte handmade care por fi achiziționate în schimbul unei donații.

”Liceul Tehnologic Marmația găzduiește târgul de Crăciun de la care se pot achiziționa mai multe produse confecționate cu măiestire de liceul nostru coordonați de profesori”, a precizat Adriana Vescan, director Liceul Tehnologic Marmația.

”Este vorba despre un proiect educațional național de voluntariat și caritate care este la a patra ediție. Cu mare plăcere am acceptat invitația Școlii ”Alexandru Papiu Ilarian” din Zalău, ei sunt inițiatorii proiectului. Proiectul este gândit în așa fel încât elevii de la noi din liceu să confecționeze diverse produse, în cadrul târgului de Crăciun se pot achiziționa produsele iar banii obținuți vor fi donați centrelor, ONG-urilor care se ocupă de îngrijirea copiilor dar și a altor categorii de vârstă care au nevoie de ajutor”, a precizat Anamaria Borlean, psiholog.

Târgul de Crăciun de la Liceul Tehnologic Marmația este deschis până marți, 18 decembrie.

Articolul precedentAproape 30 de monumente istorice, în colaps și precolaps în Maramureș
Articolul următorTrei bărbaţi, condamnaţi la închisoare cu executare pentru contrabandă, încarceraţi de poliţişti