Un tânăr revenit recent din Italia, din localitatea Curtuiușu Mare, comuna Valea Chioarului a avut neînțelegeri cu familia pentru că a fost trimis să locuiască în podul casei. Tânărul nu era izolat la domiciliu, nu a revenit în țară din zone aflate în carantină sau din zona galbenă. Este asimptomatic, dar datorită faptului că în familie există un bolnav cronic, aceștia au decis să îl izoleze.

Tânărul, aflat în stare de ebrietate s-a certat cu membrii familiei, iar ulterior a mers în podul casei, de unde a postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care anunța că se sinucide. Acest mesaj a fost văzut de prietena tânărului care a sunat familia.

Părinții tânărului au apelat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, iar la domiciliul familiei s-a deplasat echipa de intervenție medicală, dar și echipaj de la poliție. A fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din municipiul Baia Mare. Tânărul aflat într-o stare avansată de ebrietate a fost consultat de către medicul infecționist și nu prezintă simptomatologie specifică Coronavirusului.

De asemenea, a fost consultat și de către un medic psihiatru, care a decis rămânerea sub supraveghere și internarea acestuia în spital.

Articolul precedentDoi tineri condamnaţi pentru furt calificat şi tentativă de omor calificat
Articolul următorPeste 9.000 pachete țigări depistate la graniţa cu Ucraina