Numărul turiștilor care ajung în Maramureș crește de la an la an. Unul dintre obiectivele turistice vizitate anual de mii de turiști este Muzeul Satului din Sighetu Marmației. Vizita la muzeul de pe dealul Dobăieș reprezintă o ocazie bună pentru turiști de a vedea cum este viața în satele tradiționale maramureșene.
Aproximativ 40.000 de persoane au vizitat anul trecut muzeul satului din Sighetu Marmației.
”Numărul de vizitatori a fost în creștere an de an în ultimii 10 -15 ani încât am ajuns la aproximativ 40.000 vizitatori pe an și cred că anul ăsta vor fi și mai mulți pentru că în trecut muzeul nu a beneficiat de așa multă publicitate, acum avem colegi care se ocupă de promovare, afișe din apropiere care indică prezența Muzeului Satului și cred că vor fi din ce în ce mai mulți turiști”, a precizat Grigore Hotico, muzeograf.
Turiști din toate colțurile țării dar și din străinătate vin în Sighetu Marmației pentru a vedea muzeul satului care cuprinde peste 30 de case, dar și alte construcții tradiționale.
”Practic aici este un sat, un sat reconstituit, construcțiile fiind toate originale, sunt unice, nu au fost luate la întâmplare, cu vechime cuprinsă între 130 ani și 500 de ani. Beneficiem de o arhitectură originală care încântă vizitatorii”, a adăugat muzeograful.
Instituția de cultură pune la dispoziția turiștilor și un ghid care să le ofere mai multe detalii despre construcțiile care se regăsesc în muzeu.