Sursa foto: playtech.ro

Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti).  Creștinii ortodocşi sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.
De sărbătoarea Rusaliilor în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfinţesc şi se împart credincioşilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli şi putere a Duhului Sfânt.
În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor.
În Maramureş, sărbătoarea Rusaliilor este legată şi de abundenţa vegetală a verii şi de rodnicia ogoarelor, motiv pentru care sătenii îşi împodobesc casele cu ramuri verzi.
Maramuresul se pregateste de sarbatoare, localnicii isi imbraca straiele populare si se aduna la biserica pentru a participa la ,,Liturghie” cea care ii aduna pe toti in rugaciunea comuna pentru a celebra Pogorarea Sfantului Duh. La sfarsitul Liturghiei localnicii ies afara, insotiti de prapori din biserica toata suflarea pleaca apoi in tarina, sa participe la slujba sfintirii holdelor satului.
De Rusalii portile gospodariilor se impodobesc cu ramuri de tei acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli. Troitele se impodobesc deasemenea cu ramuri de tei si flori, fiind sfintite de preot in momentul trecerii pe langa ele. Deseori se ridica o poarta traditionala, obicei specific sarbatorii, care este impodobita deasemenea cu ramuri de tei, trandafiri, stergare cusute de satence, carpete cu motiv religios. Dupa ce alaiul ajunge in tarina, incepe slujba de sfintire a ogoarele, femeile si fetele satului impletesc cununi de grau, pe care le impodobesc cu flori, preotul sfinteste apa si spice de grau care sunt impartite tuturor.
În tradiţia populară, sărbătoarea Rusaliilor este asociată cu manifestarea „ielelor” sau a „rusalcelor”, spirite care locuiesc pe lângă izvoare, care pot prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor.

Articolul precedentPatru zimbri convocați la naționala de rugby 7 a României
Articolul următor( FOTO) Accident mortal în Maramureș. 2 persoane au murit în urma unui accident rutier produs pe DN 18