Tribunalul Maramureș informează ca ulterior încetării stării de urgenţă decretate de Preşedintele României se dorește organizarea şedinţelor de judecată în condiţii de siguranţă deplină pentru toţi participanţii la procedurile judiciare. Astfel începând cu data de 15 mai 2020, termenele pentru soluţionarea cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Maramureş urmează a fi stabilite, în măsura în care va fi posibil, pe intervale orare, atât data cât şi intervalul orar propriu-zis urmând să fie comunicate prin mijloace electronice de contact, cu respectarea procedurii legale de citare.

 Astfel se recomandă comunicarea instanţei în regim de urgenţă, cu indicarea obligatorie a numărului de dosar, datelor de contact, respectiv: număr de telefon/fax, adresă e-mail, respectiv o solicitare expresă de citare prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică (în cauzele penale), respectiv prin poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia (în cauzele civile).

Solicitarea de faţă vizează atât dosarele aflate în procedura scrisă, cât şi dosarele aflate în faza de judecată şi care au fost suspendate de drept în baza legii, astfel cum s-a stabilit prin Decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 emise de către Preşedintelui României.

Comunicarea informaţiilor se poate face prin intermediul următoarelor adrese de e-mail şi numere de fax:

Secţia penală şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

E-mail: [email protected]

Fax: 0262 218 209

Secţia I civilă

E-mail: [email protected]

Fax: 0262 211 299

 Tribunalul Maramureș spune că prin această măsură se dorește asigurarea că procedurile de citare vor fi îndeplinite în termen, iar şedinţele de judecată vor fi gestionate eficient în interesul tuturor celor implicaţi în activitatea de judecată desfăşurată de instituție.

 

Articolul precedentMinistrul agriculturii, Adrian Oros, îndeamnă românii să cumpere produse românești
Articolul următorCoronavirus în România, bilanțul oficial: 303 cazuri noi, în ultimele 24 de ore