Meciul dintre Kosovo și Israel, programat pe 15 octombrie în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, din care face parte și România, a fost amânat, a anunțat, joi, Uniunea Europeană de Fotbal.

Decizia forului continental a fost motivată de faptul că ”autoritățile israeliene nu permit echipei naționale să călătorească în străinătate”, precizează comunicatul.

UEFA menționează că o nouă dată pentru acest meci va fi anunțată în timp util.

Forul continental a anunțat zilele trecute și amânarea partidei dintre Israel și Elveția, care urma să se dispute la Tel-Aviv, dar care din cauza atacului sângeros al organizației paramilitare Hamas, a fost mutat pe 15 noiembrie.

În acea perioadă, naționala israeliană va avea de disputat trei meciuri în șapte zile, meciurile cu Elveția, România și Andorra, plus acest meci cu Kosovo a cărui dată de disputare va fi anunțată în perioada următoare. 

Astfel, joi 12 octombrie se vor juca partidele Belarus – România și Andorra – Kosovo, iar duminică 15 octombrie vor avea loc meciurile România – Andorra și Elveția – Belarus.

AGERPRES

Articolul precedentAproape 70% din carnea de porc este de la străini. Topul alimentelor importate și țările de unde le aducem
Articolul următorEclipsa solară inelară din 14 octombrie. Cum sunt influențate zodiile