Începând de anul acesta școlar elevii din școlile din Maramureș își pot alege un nou opțional. Este vorba despre proiectul Școala Rădăcinilor Străbune, cu opționalul Floclor.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, sub patronajul Instituției Prefectului și al  Consiliului Județean, în parteneriat cu Centrul Universitar Nord Baia Mare, Asociația Călineștenii Maramureșului, Direcția Județeană de Cultură, Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului și  Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, vă invită să luați parte la proiectul Școala Rădăcinilor Străbune care însumează pe lângă activități artistice în comunitate și implementarea unui opțional  în curriculum la decizia școlii cu denumirea Folclor.

Suportul de curs poate fi găsit pe platforma Resurse Educaționale Deschise și pe compartimentul Arte. El poate fi structurat pe nivele de studii.

Pentru ca acest opțional să fie implementat într-o școală trebuie să fie prezentat elevilor și părinților iar aceștia să își exprime dorința de a participa la acest curs.

 

 

Articolul precedentTermen scadent pentru impozite și taxe locale
Articolul următorO autocisternă plină cu ciment s-a răsturnat pe drum în Valea Chioarului